14/07/2025
Primaria Municipiului Arad anunță atribuirea a 122 autorizații taxi
În conformitate cu prevederile Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și regim de închiriere, cu modificările și completările ulterioare, și prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 150/2022 privind aprobarea Regulamentului de desfășurare a activității de transport în regim de taxi, cu modificările și completările ulterioare, Primăria Municipiului Arad anunță inițierea procedurii de atribuire a unui număr de 122 autorizații taxi pentru transportul de persoane în regim de taxi, rămase disponibile din plafonul maxim aprobat de 700.
Număr autorizații disponibile: 122 autorizații taxi pentru transport persoane în regim de taxi, cu numerele de ordine între 1273 și 1394.
Condiții de participare: Pot participa transportatorii autorizați (persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale și persoane juridice) care dețin autorizație de transport valabilă și care îndeplinesc cerințele prevăzute în Legea 38/2003, cu modificările și completările ulterioare și HCLM nr. 150/2022, cu modificările și completările ulterioare.
Documentele necesare pentru înscriere: Dosarul de participare va conține, conform art. 8 și art. 10 din HCLM 150/2022, cu modificările și completările ulterioare:
cerere pentru participare la procedura de atribuire;
declaraţia pe propria răspundere că deţine sau va deţine, în termen de maximum 6 luni, autovehicule, pe tipuri, în proprietate sau în temeiul unui contract de leasing, însoțită de declarația privind criteriile de departajare ale autovehiculului;
scrisoare de garanție în cuantum de 5% din valoarea cu care va fi achiziționat autovehiculul (dacă nu se deține vehiculul la data depunerii);
autorizație de transport valabilă;
certificatul de înmatriculare și cartea de identitate a vehiculului;
contract de leasing (dacă este cazul);
certificat de agreare, valabil;
contract de dispecerizare cu o durată de valabilitate pe întreaga durată a autorizaţiei taxi;
adeverință privind apartenența la una din asociaţiile profesionale de taxi reprezentative în Municipiul Arad sau declarație pe propria răspundere din care să reiasă că nu aparține la nicio asociație profesională;
dovada achitării taxei de eliberare.
Criterii de departajare: Atribuirea autorizațiilor se face în baza punctajului obținut conform criteriilor prevăzute la art. 16 din HCLM 150/2022, cu modificările și completările ulterioare:
capacitate cilindrică:
sub 1000 cmc …………………………….. 2 puncte
între 1001-1200 cmc……………………. 3 puncte
între 1201 -1400 cmc…………………….4 puncte
între 1401-1600 cmc …………………… 5 puncte
între 1601-2000 cmc……………………. 6 puncte
între 2001-3000 cmc……………………..7 puncte
peste 3001 cmc…………………………….8 puncte
vechimea autovehiculului de la data fabricaţiei, înscrisă în certificatul de înmatriculare al autovehiculului:
maşină mai veche de 10 ani …………………………………0 puncte
maşină cu vechimea între 10 şi 8 ani …………………… 2 puncte
maşină cu vechimea între 6 şi 8 ani …………………….. 3 puncte
maşină cu vechimea între 4 şi 6 ani …………………… . 4 puncte
maşină cu vechimea între 2 şi 4 ani …………………….. 5 puncte
maşină cu vechimea între 1 şi 2 ani …………………….. 6 puncte
maşină fabricată în anul în curs ………………………….. 7 puncte
clasificarea autovehiculului conform normelor de poluare Euro:
Euro 4 ……………………………………………… 0 puncte
Euro 5 ……………………………………………… 1 punct
Euro 6………………………………………………………………. 2 puncte
Euro 7………………………………………………………………. 3 puncte
> Euro 7…………………………………………….. 5 puncte
Hibrid sau plug in………………………………………………. 8 puncte
…………………………………………………………….. 9 puncte
volumul portbagajului util:
până la 150 litri …………………………………………………. 1 puncte
între 151 – 250 litri …………………………………………. 1,5 puncte
între 251 – 350 litri ……………………………………………. 2 puncte
între 351 – 450 litri …………………………………………. 2,5 puncte
între 451 – 550 litri ……………………………………………. 3 puncte
peste 551 litri …………………………………………………. 3,5 puncte
vechimea în ani de când transportatorul desfăşoară autorizat activitatea de transport respectivă:
sub 3 ani vechime ……………………………… 1 puncte
între 3 şi 5 ani vechime ……………………… 3 puncte
între 5 şi 10 ani vechime ……………………. 5 puncte
între 10 şi 15 ani vechime ………………….. 7 puncte
peste 15 ani vechime …………………………. 9 puncte
gradul de protecţie a pasagerului/pasagerilor, respectiv existenţa airbagurilor:
un airbag……………………………………………1 puncte
cu două airbaguri ……………………………… 2 puncte
cu patru airbaguri ……………………………… 4 puncte
cu şase airbaguri ……………………………….. 6 puncte
cu peste şase airbaguri ………………………. 7 puncte
efortul investiţional al transportatorului autorizat, dovedit cu factură sau contract de vânzare -cumpărare din care să reiasă suma achiziționării autovehiculului, definit de modul de deţinere, în proprietate sau în temeiul unui contract de leasing, a autovehiculelor, pe tipuri:
pentru maşini achiziţionate cu preţul de catalog, fără TVA peste 20.000 €
în proprietate ………………………………….. 5 puncte
în leasing ……………………………………….. 4 puncte
pentru maşini achiziţionate cu preţul de catalog, fără TVA, între 15.000-20.000 €
în proprietate ………………………………….. 4 puncte
în leasing ……………………………………….. 3 puncte
pentru maşini achiziţionate cu preţul de catalog, fără TVA, între 10.000-15.000 €
în proprietate ………………………………….. 3 puncte
în leasing ……………………………………….. 2 puncte
pentru maşini achiziţionate cu preţul de catalog, fără TVA între 5.000-10.000 €
în proprietate ………………………………….. 2 puncte
în leasing ……………………………………….. 1 puncte
pentru maşini achiziţionate cu preţul de catalog, fără TVA mai mic de 5.000 €
în proprietate ………………………………….. 1 puncte
în leasing ……………………………………….. 0 puncte
posibilitatea asigurării reale a prezenţei autovehiculului în activitate de minimum 8 ore pe zi lucrătoare:
fără contract cu un alt angajator ……………………..….. 5 puncte
în cazul în care are contract cu un alt angajator………… 3 puncte
fără şofer pe autoturism ………………………………… 0 puncte
modul de deținere a autovehiculului
în proprietate…………………………………………………………… 5 puncte
în baza unui contract de leasing…………………………………. 0 puncte
dotări suplimentare ale autovehiculului:
dispozitiv GPS de monitorizare …………………………………………. 5 puncte
dispozitiv fix de înregistrare a precizărilor făcute de client ……..5 puncte
perete despărţitor între conducătorul auto şi clienţi ………………..5 puncte
dispozitiv de plată prin intermediul cardului bancar ……………… 5 puncte
platformă pentru persoanele cu dizabilități ………………………….. 5 puncte
Menționăm că, în conformitate cu art. 11 alin. (5) autorizațiile taxi pot fi atribuite ”numai pentru autoturismele care nu depăşesc vechimea de 5 ani de la data fabricaţiei”
Calendarul procedurii:
Data limită de depunere a cererilor de participare: 11.09.2025
Locul de depunere: sediul Primăriei Municipiului Arad – Compartiment Transport Public Local, Autorizare Activități Economice – Palatul Cenad, cam 1.
Afișarea rezultatelor: 22.09.2025
Data demarării procedurii de eliberare a autorizațiilor taxi va fi: 29.09.2025.
Data limită pentru depunere a contestațiilor: 07.10.2025 (în termen de 15 zile de la afișare, conform art. 13 din HCLM 150/2022, cu modificările și completările ulterioare.)
Soluționarea contestațiilor: 17.10.2025.
Observații:
Participarea este permisă doar transportatorilor autorizați cu documente valabile.
Neprezentarea documentelor sau neîndeplinirea criteriilor atrage respingerea cererii.
Pentru informații suplimentare, documentația completă și formularele-tip, vă puteți adresa Compartimentului Transport Public Local sau puteți accesa www.primariaarad.ro secțiunea Servicii Publice – Transport & Trafic – Autorizare transport și activități taxi.
Sursa: PMA